vineri, 25 aprilie 2014

Filmare majorat - Alexandra


  Am avut plăcerea să-i cunosc pe părinții Alexandrei, acum șapte ani, la nunta lui Sorin și a Claudiei, la care eram in calitate de cameraman la nunta. Ne-am mai întâlnit pe parcurs, pentru că cei 2 miri au crescut frumos și au și doi băieți frumoși, pe care tot părinții Alexandrei i-au botezat.

  David, băiatul meu, la vârsta de 5 ani, a aflat de la un medic psiholog ceva extraordinar: a aflat că timpul curge. Pentru a fi lămurit, a primit în dar, o clepsidră. Și așa a aflat cum curge timpul. Am simțit și eu cum curge timpul, invitat fiind să filmez acest majorat. Dar, pe lângă melancolia pe care o declanșează acest eveniment, vezi că timpul s-a scurs cu folos. Și-ajunși la ceas aniversar, ne-am permis să ne bucurăm și să visăm.


Vă las în compania Alexandrei și a atmosferei de sărbătoare.

Alexandra la 18 ani from Decebal Bănică on Vimeo.