miercuri, 19 martie 2014

Mulțumesc!



   Când eram adolescent, îmi plăcea la nebunie muzica celor de la Roxette. Prietenii apropiați, mă știu de fan Roxette. Din cauza acestei plăceri, mi-am dorit să mă asociez cu persoane care împărtășeau aceeași pasiune. Am descoperit oameni, chiar mai pasionați decât mine. Făceam schimb de tot ceea ce ținea de Roxette: de la simple informații, la materiale audio și video... Era o feerie, o bucurie incredibilă să împărtășim această pasiune. Petrecerile erau incredibile! Așa s-a născut un fan club. Am fost ales președintele fan-clubului din Constanța, am organizat întâlniri periodice, diverse legături cu fan cluburi din țară, am obținut sponsorizări. M-am distrat, am călătorit și am iubit cu pasiunea adolescentină!
    Acum, trăiesc alte vremuri, dar există un numitor comun: pasiunea. Iubesc videografia la fel de mult cum iubeam atunci muzica Roxette. La început, a fost o simplă iubire, un hobby. Acum, este dependență. Atât sufletească, cât și materială. Cu asta trăiesc cea mai mare parte din zi, zilnic. Da, sunt norocos, pentru că fac ceea ce îmi place. Am descoperit și-alți oameni, care fac ceea ce le place așa, ca și mine. Unii sunt mult mai buni decât mine. Și nu mi-este rușine să afirm asta. Domeniul însuși evoluează și oricât de bun ai fi, tot este loc de evoluție, de mai bine, de creativitate, de îndemânare, de exercițiu.
    Astfel, am căutat să comunic cu oameni cu care împart aceeași pasiune. Așa au luat naștere unele proiecte de la care am ce învăța. Fiecare dintre cei implicați și-a dovedit talentul și unicitatea, stilul. De aici, am câștigat toți și mai ales, beneficiarii noștri.

    Acest articol vreau să-l dedic unor oameni pe care îi apreciez și cu care am colaborat sau de la care am avut de învățat:
  Radu Rusu pentru inspirația pe care mi-a oferit-o în primii mei ani de practică în domeniu;
  Călin Mănescu pentru un workshop extraordinar și pentru ospitalitate;
  Doru Iacovescu pentru inspirație;
  Costin Dincă pentru colaborare și susținere;

De asemenea aduc mulțumiri și lui Cristian Martinetz,  pentru multe sfaturi și recomandări;
Mulțumesc lui Liviu Penaru care m-a susținut în primii pași concreți făcuți în acest domeniu;
Mulțumesc lui Alin Ciprian, prietenul ce mi-a oferit de multe ori un suport tehnic de neprețuit.

Și nu în ultimul rând, Laurei care-mi este iubită, soție, asistentă, critic cu un deosebit simț al observației și prietenă. Ea mi-a oferit darul și onoarea de a fi tatăl lui David; un băiat deosebit de sensibil și căruia îi place frumosul. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!


Vă propun două videoclipuri editate de Costin Dincă, la care eu și Tavi am filmat. Sunt proiecte sub egida ClickArt, ce-mi plac mult. Așa, se poate vedea ce putem face împreună.
Dealtfel, toate proiectele mele au în componența lor, pe lângă contribuția mea și a beneficiarilor mei, o importantă doză de bunăvoință și profesionalism de la cei cu care colaborez. Și le mulțumesc!

Botez - Evenyn Ana from Click Art on Vimeo.

Florentina si Adrian from Costin Dinca on Vimeo.